E vara, e soare afara – RIDE ON!

La doua zile dupa weekend-ul „Fuck Summer – RIDE ON!” inca mai simt junghiurile febrei musculare si judecand pe aceasta scara, a fost o iesire in cel mai pur spirit „snowboard, prieteni, distractie” care merita povestita.

Pregatirile au inceput, de fapt, acum vreo 2 saptamani, dar la momentul respectiv prognoza meteo a fost descurajanta pentru unii. Totusi cativa injectati au urcat in Balea si s-au intors foarte multumiti, mai ales ca in afara de o ceata omniprezenta nu prea au avut alte neplaceri.

Lucrurile au stat insa mult mai bine weekend-ul trecut. Motivatia si mancarimea crescusera considerabil, din fericire vremea s-a mai luminat astfel ca nu prea mai erau scuze de stat pe-acasa. De data asta ne-am facut temele ceva mai bine si am strans ceva recuzita: nocturna, boxe, generator, scaune, izoprene, corturi, parizer+iaurt=mancarea campionilor, si desigur mult chef.

La Balea au ajuns primii amicii din Cluj, care la ora 11:30 erau deja sus si foarte dornici de actiune.  Brasovul si capitala au urmat cam dupa vreo ora jumate.

[nggallery id=80]

Prima grija: zapada. Desi se topise considerabil in ultima sapatamana, totusi am gasit suficienta pentru a amenaja un kicker decent (dar cam fara landing), o teava dreapta si un mic quarter-pipe, supranumit „spaima curului”. Toata treaba asta a durat cam 4 ore cu mici pauze de „testare” care se tot lungeau. Pe la 5 PM aveam totul in regula: features, muzica, nocturna, chill area… Si atunci a venit ploaia.

A doua grija: vremea. Nici aici nu ne putem plange, desi aversa de ploaie de sambata a picat exact cand abia amenajasem totul si eram frumos activati. A urmat o frumoasa seara cu soare, dar dupa o ora de asteptare, bere si re-amenajare randamentul la aterizat scazuse vizibil, spre deliciul publicului spectator. A mai plouat noaptea si apoi duminica dupa-amiaza cand oricum s-a spart gasca.

Momente memorabile… multe! 3-urile lui Iliutza, frontflip-uri, o placa rupta, tura lui Sam pe tiroliana, dormitul in duba (fara izopren), dimineata de dupa…

Multumiri lui Sam (e981.ro) pentru editul shugubatz de mai sus

RIDE ON!

Shopping Cart