“Super-Sonika” Sonia Nicolau (Locul I snowboard fete) ne povesteste. Dupa zicala “good things are worth waiting for”, binecunoscutul concurs anual de freeride “Cupa Malinului” a avut loc, in cele din urma, pe 29 mai, dupa cele 2 amanari, in 2 saptamani consecutive. Initial amanarea s-a datorat – din cate am inteles eu – caderilor neasteptate de zapada de la acea data, pentru ca mai apoi concursul sa fie decalat datorita cetii dense, persistente, constatate la fata locului, de catre noi toti. In ambele cazuri, atat sponsorii, cat si concurentii – pe langa organizatori – au votat pentru a ajuta la luarea unei decizii.
Ajunsi, insa, in ziua desfasurarii… concursul a venit cu de toate, precum ne-am obisnuit:
- 27 de concurenti entuziasmati, prieteni vechi si altii noi, zapada – si buna, si mai grea;
- un traseu scurtat (de la turnul Costila pana in poiana Malinului), dar foarte solicitant;
- cateva rostogoliri – dar fara urmari (multumim inventatorului castilor!);
- putina ceata pentru un plus de adrenalina;
- multa voie buna, putin bouldering, rapel, febra musculara..!
Nu au lipsit nici ploaia, care a asteptat sa terminam partile dificile ale coborarii prin padure, ca sa isi asterne perdeaua densa peste noi, amintindu-ne de vremurile copilariei, cand fenomenele meteo “umede” nu erau decat un altfel de prilej de bucurie pentru noi. Am cules floricele, am spus si ascultat povesti, am depanat amintiri, ne-am apropiat inca putin, unii de altii… dupa cum spunea unul din concurenti, nu am fost multi, dar cei care ne-am adunat au fost acolo “trup si suflet” Malin; nu doar frumos, ci chiar mai bine ca pana acum, au spus multi dintre noi, in ciuda vremii capricioase.
Premierea a avut loc pe terasa acoperita din fata cabanei “Gura Diham”, protejati de ropotele suparate ale ploii torentiale, unde s-au facut din nou, poze, s-a aplaudat si cu totii ne-am bucurat de compania placuta a gastii adunate.
Asadar, voie buna sa tot fie, schiori, snowboarderi, zapada si veselie, catarari si-o drumetie…pentru majoritatea dintre noi o superba ultima zi de dat a acestui sezon. Multumesc tuturor celor care fac posibil (si foarte placut!) acest eveniment, in fiecare primavara!
PS. Se pare ca “Ecoul Malinului” a putut fi ascultat pana in Bucuresti, de unde primeam vesti ca ploaia inunda capitala!


Arena Platos
Cazare Azuga
Custom-Garage.ro
derdelus.ro
GreenChannel
Liber in miscare
Marcu.ro
Parti Pipal
Patinoarul Drumul Taberei
Pierdeiarna.ro
Senvicioteca
sk8ing.ro
SKITUNING
snowboard.ro
Tabere cu Suflet